Cum să îți formezi o istorie de credit pozitivă?

Istoria de credit este primul lucru despre care ești întrebat atunci când vrei să iei un credit. De istoria ta de credit depinde soarta creditului tău: ți se va acorda acesta sau ba, cu ce procent sau în ce condiții. Deci, cu cât este mai bună istoria, cu atât mai ușor vei primi un nou credit, cu atât mai mic va fi procentul și cu atât mai mare suma maximă pe care o vei putea contracta. Hai să vedem însă, pe pași, cum poți să creezi o istorie de credit pozitivă.

Ia un credit, chiar dacă nu ai o nevoie

Chiar dacă nu ai o necesitate stringentă, contractează un împrumut. Dacă ai deja minim 6 luni de salariu oficial încasat pe cont, te poți califica pentru un prim credit. Ia-l, chiar dacă dispui de toată suma pentru o achiziție, anume ca să începi „a scrie istoria ta de credit”. Îl vei întoarce la timp sau chiar mai rapid (anticipat), însă vei pune astfel prima piatră de temelie la istoria ta. Acest moment te va ajuta pe viitor ca să poți mai liniștit, în condiții mai avantajoase și fără multă birocrație sau negocieri să soliciți un nou împrumut.

Nu lua mai mult decât poți „duce”

Pentru o istorie de credit pozitivă, achitarea ratelor la termenele indicate în contract este crucială. Iată de ce, suma pe care o contractezi trebuie să nu depășească posibilitățile tale de achitare. Există diverse formule care îți pot calcula suma optimă pe care o poți împrumuta, în dependență de veniturile tale sau ale familiei. Rata lunară a unui credit însă nu trebuie să depășească 30% din totalul veniturilor tale sau ale familiei. De altfel, va trebui să „strângi cureaua” prea tare.

Achită ratele la timp

Orice zi de întârziere la achitarea ratei lunare va juca negativ asupra istoriei tale de credit și va impacta suma pe care o achiți, dar și următoarele împrumuturi pe care le vei solicita unei bănci sau organizații de creditare nebancare. În mod ideal este să achiți rata exact în ziua setată de contract sau cu 1-2 zile avans (în caz că ai weekendul în față). Pentru a-ți ușura viața, poți seta în calendarul tău un eveniment cu alarmă lunară. Dacă folosești online bankingul oferit de banca la care te deservești, poți seta plata către organizația care te-a creditat drept una lunară obligatorie și aceasta se va realiza automat din contul tău către contul organizației care te-a creditat. 

Nu acumula datorii sau restanțe la rata creditelor

Orice zi de întârziere la achitarea ratei creditului înseamnă, în cele mai multe cazuri, sume adiționale care se adună pentru penalizare. Cu cât perioada crește, cu atât cresc și penalitățile, iar suma pe care o vei achita în final va fi și mai mare. Asigură-te că ai resurse suficiente și atunci când iei creditul și setezi data achitării ratei, dar și lunar, înainte să vină ziua stabilită pentru achitarea ratei la creditul tău.

Achită anticipat

Soluția pentru a te elibera mai rapid de un credit luat este rambursarea anticipată. Aceasta înseamnă că achiți suma integrală pe care o mai ai restantă, inclusiv dobânda, mai devreme. Atenție însă: multe organizații financiare percep un comision suplimentar pentru acest aspect, iar acest comision diferă de la o instituție la alta. Comisionul de achitare anticipată poate fi negociat cu creditorul, înainte de semnarea contractului de creditare. Fagura.com nu percepe niciun comision pentru rambursarea preventivă a creditelor. Unicul comision pe care îl percepe platforma este la acordarea creditului și constituie 2 % din suma acordată.

2 Comments

Leave a Reply to Maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *