Antreprenor digital, despre investițiile pe Fagura.com, dar și în equity: „Pentru mine Fagura este ca un fond de pensie”

Constantin Donțu este fondatorul agenției digitale ADCENTER, unul dintre investitorii în equity la Fagura în prima rundă de atragere investiții. Într-un interviu cu Tudor Darie, CEO Fagura.com, Constantin a povestit cum a decis să facă primele investiții pe platformă și la ce etapă a ajuns acum portofoliul său. La fel, antreprenorul a dezvăluit de ce a decis să devină unul dintre investitorii în equity ai platformei, la prima rundă de investiții.

Cum a decis să investească

„Eram în anul pandemic, se începuse lock-down-ul, iar agenția de turism prin care rezervasem vacanța ne-a anunțat că ne întoarce banii și nu mai plecăm nicăieri. Atunci, având studii financiare și după mai multe analize, crowdfunding-ul și proiectul Fagura mi-a plăcut foarte mult. Practic toată suma dedicată vacanței a fost investită în Fagura (se întâmpla prin iulie 2020). Inițial făceam manual investițiile, apoi am setat și auto-invest în baza anumitor criterii.”

Portofoliul de investitor

„Sunt mai mult pe partea tehnică în digital marketing, îmi plac cifrele și calculez foarte bine ce și cum se întâmplă în contul meu de investitor. Suma totală a investițiilor mele pe cont s-a ridicat la 4000 euro și au fost investiți în decurs de câteva luni (până prin noiembrie 2020). La un an și un pic de la investiție, portofoliul meu are o cifră de 5025 euro (observați creșterea). Am circa 112-115 credite finanțate din portofoliul meu. Câteva sunt în proces de colectare, dar asta nu înseamnă că banii sunt pierduți – eu știu că echipa Fagura se ocupă de recuperarea lor. Cam 20% este profitabilitatea portofoliului la ora actuală, însă probabil va scădea puțin.”

Investiția în equity

„Decizia mea de a investi în Fagura și pe platformă a venit deoarece îl cunoșteam pe Tudor Darie, fondatorul proiectului, în care am încredere și cunosc că face lucrurile bine și pune la punct cu minuțiozitate toate aspectele unui proiect. Nișa în care se află Fagura este una destul de inovativă, mai ales pentru Republica Moldova. Fintech-ul trebuie să schimbe approach-ul și lumea financiară, odată cu digitalizarea ei.

Puteam investi acești bani în platformă și să-mi aducă un venit anual, însă dacă știu că pot aduce un aport unui proiect prin cunoștințele mele – am decis să mă alătur echipei și în partea de acționariat. Sunt revoltat pe industria de microcreditare din Republica Moldova care încarcă, supra-îndatorează populația și cred că putem lupta să oferim oamenilor credite care să nu le strice viața, dar să le-o ușureze.”

„Pentru mine Fagura este ca un fond de pensie – pe termen lung investiția aceasta îmi va asigura o parte din banii de pensie. Fagura este mijlocul de aur între bănci și microfinanțare, atât pentru cei care se creditează, cât și pentru investitori, ca posibilitate de a-și multiplica banii.” – Constantin Donțu, investitor

Community Digital Bank și implicarea sa

„Comunitatea în lumea afacerilor nu prea există, iar platforma Fagura poate deveni un exemplu frumos în acest sens. Vrem să creăm o comunitate de oameni care să se ajute și să câștige prin acest ajutor reciproc. Conexiunile create pe platformă între împrumutați și investitori trebuie să meargă mai departe de a oferi credite, iar noi cred că trebuie să creștem aceste soluții, posibilități, pentru oameni, ca să devină un neobank. Mă voi implica în creșterea comunității și în a aduce oameni buni în acest proiect, deoarece el ne deschide un potențial enorm pe partea de soluții, conexiuni și idei.”

Vedeți interviul integral mai jos:

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *